Casa Montessori

Specificul planului doi de dezvoltare ( 6 – 12 ani)

(Ce se întâmplă după 6 ani)

Perioada dobândirii independenței intelectuale și morale.

 

                ”Ajută-mă să gândesc și înțeleg singur!”

Maria Montessori a fost în premanență preocupată de adaptarea metodelor educaționale la specificul personalității și capacităților celor ce urmau să beneficieze de ele. Acesta este motivul pentru care în pedagogia Montessori  există o abordare foarte diferită a educației școlare (6-12 ani) față de cea preșcolară și față de educația din etapele următoare.

Maria Montessori a observat cum la fiecare 6 ani are loc o renaștere a omului.  Ea a numit etapele corespunzătoare celor 6 ani planuri de dezvoltare.

Planul despre care discutăm aici este planul 2 de dezvoltare, al cărui debut are loc la aproximativ 6 ani de la naștere.

Maria Montessori numește o astfel de schimbare ”renaștere” pentru că este vorba despre o schimbare care se face simțită foarte evident, atât fizic cât și psihic, copilul pierzând o parte din caracteristicile și scopurile de dezvoltare anterioare si dobândind altele noi.

Odată cu pierderea primilor dinți de lapte și cu apariția primilor molari ai copilului, începem să realizăm că avem in fața noastră o persoană în care ne este uneori greu să recunoaștem copilul bucălat pe care îl știam. O persoană cu care pare că trebuie să facem cunoștință din nou, pe care trebuie să învățăm, din nou, cum anume să o tratăm.

O persoană pe care va fi nevoie să o cunoaștem din nou pentru a putea să o vedem așa cum este ea acum: senină, onestă, curajoasă și puternică.

Diferențele față de etapa anterioară sunt nenumarate, pornind de la aspectul fizic și terminând cu dezvoltarea psihologică și socială.

Corpul nu demult trasat în linii curbe, începe să fie mai curand lung și solid.  Avem în fața noastră un copil robust, sănătos, în mod evident mai rezistent la îmbolnaviri, mai rezistent la durerea și efortul fizic. Părul altădată fin începe să se înăsprească.

În același timp și parcă în același fel cu trăsăturile fizice, trăsăturile psihice ale copilului de 6 ani încep să își piardă din dulceața începuturilor. Avem acum în fața noastră un copil puternic, horărât, îndrăzneț. Îi plac foarte mult provocările, ar vrea sa cuprindă cu mintea și să înțeleagă totul. Sentimentele lui nu mai sunt atât de ușor de rănit ca înainte. Pe de alta parte respectul lui este mult mai dificil de pastrat, pentru ca acum a fi tratat ”corect” este de o mare importanță. ”Nu e corect!” devine una din frazele preferate.

Franchețea câștigă teren și nu sunt rare momentele în care, în mod eronat, sinceritatea copilului este confundată de cei din jur cu rea-voință sau obrăznicie.

De aceea adulții din jur trebuie să facă un pas înapoi, să își rețină prima reacție de surpriză și nemulțumire și să ofere copilului ceva pentru care de acum este gata: să îi permită să înțeleagă ”de ce?” și ”cum”. Pentru că aceasta este adevarata vârstă a acestor întrebări.

Răspunsurile pe care le așteptă copilul de 3-6 ani la aceste întrebări, mereu repetate, sunt mai curând legate de cum stau lucrurile în mediul în care trăiește. Ceea ce copilul din planul 1 vrea cu adevărat să știe este cum se fac lucrurile, cum fac ceilalți lucrurile, pentru a le putea face și el la fel.

Pentru curiozitatea și dorința de cunoaștere a celui de 6-12 ani,  simplele fapte palpabile și imediate nu mai sunt suficiente. El vrea și este gata să cunoască ceea ce este dincolo de palpabil, ceea ce este dincolo de imediat. Înzestrat cu cele trei mari forțe ale vârstei lui:  gândirea rațională, capacitatea crescândă de abstractizare și imaginația, el este acum gata să parcurgă spații nesfârșite  călătorind în spațiu, în interiorul materiei, în cele mai îndepărtate locuri și chiar în cele mai îndepărtate timpuri.

Interesul lui pentru a înțelege și conserva ordinea externă, prezentă în perioada anterioară, lasă acum locul interesului pentru a găsi o ordine a conceptelor, o ordine intelectuală al lucrurilor și înțelesurilor.  Este din ce în ce mai capabil să dezvolte și să urmărească un fir logic, este într-o permanentă căutare de motive pentru fapte. Relațiile cauză-efect și, în general, relațiile între fapte , fenomene, concepte, comportamente – devin de mare interes pentru el.

Exploratorul senzorial din planul întâi de dezvoltare lasă acum locul unui explorator imaginativ. El poate, prin imaginație, înțelege concepte și lucruri ce nu pot fi aduse în clasă, în fața ochilor sau, în general, a organelor de simț (de exemplu relațiile de atracție și respingere, calitatea diferită a legaturilor dintre particule în substanțele solide sau lichide, vechii faroni sau galaxii indepartate).  O bază senzorială solidă, așa cum este cea formată în grădinița montessori (dar nu obligatoriu doar acolo), va fi un prețios suport pentru combinatorica mentală de acum.

Purtat de imaginație, cu un simț al realității solid, cu o capacitate în creștere de a discerne între bine și rău, între o logică solidă și un argument slab – copilul din planul doi de dezvoltare este gata să cuprindă cu mintea domenii nemasurate, să își ofere și să accepte provocări atât de curajoase cum nimeni nu ar îndrăzni să îi ofere.

Acesta este motivul pentru care noi considerăm că rolul unui educator nu este acela de a-i limita elevului căutările la un număr ales de fapte, ci să i le sprijinim, să le permitem să fie oricât de îndrăznețe tind să fie, asigurându-ne că, pe tot parcursul, rămân căutările lui. Asigurandu-ne că, pe tot parcursul, suntem acolo să vedem ce alte semințe ar trebui și ar putea fi sădite, ce alte moduri de a-i oferi un concept putem găsi, de ce altceva semințele deja sădite mai au nevoie pentru a încolți.

Putem spune, ca si Constantin Noica: ”Noi suntem mijlocitori între ei și ei înșiși”. Între copii așa cum sunt ei aici si acum și cei sunt pe cale și pot să devină.

Sarcina noastră ca dascăli este aceea de a-i oferi o perspectivă globală, un fel de cadru larg în care să își poate cuprinde căutările, să ne asigurăm că îi potolim setea de cunoaștere doar atâta cât să îl însetăm mai mult. Îi oferim cheile cunoașterii, dar nu încercăm să oferim imposibilul. Suntem conștienți că nu vom putea niciodată să îi oferim noi toată cunoașterea pe care setea lui i-o va aduce. De aceea scopul nostru este să sădim cât mai multe semințe, cât mai multe curiozități, cât mai multe cadre stabile, să îl sprijinim să dezvolte o bună metodă de cercetare si să îl urmărim apoi cu atenție cum înflorește împreună cu colegii lui, cum descoperă în fiecare zi mai multe lucruri despre lume și sine.

Cum anume vom reuși să facem o clasă întreagă de copii să lucreze concentrați și pasionați, să se lase purtați de pasiunile lor și, în același timp, să nu dezvolte pasiuni unilaterale, ci să învețe despre toate lucrurile pe care noi vrem să le transmitem copiilor și/sau de care societatea are nevoie de la ei?

Vă voi răspunde la această întrebare, la fel cum le răspundem copiilor voștri atunci când una din marile și fascinantele istorii pe care le spunem se încheie (pentru moment), sub ochii si urechile lor larg deschise: ”Voi pastra restul povestii pentru o altă zi”.

În acest scop, aș vrea sa mă întorc pentru moment la un aspect pe care l-am atins doar în treacat, dar care este de o importanță capitală pentru această categorie de vârstă. Este un fapt care vă este familiar.  După vârsta de 6 ani copiii devin tot mai interesați să își petreacă timpul cu alți copii, să formeze grupuri. Iar grupurile lor devin, ca și jocurile, din ce în ce mai organizate. Copiii vor sa fie cu alți copii. Copiii vor sa se joace cu alți copii. Aceasta este unul din lucrurile care, adesea, este văzut ca o problemă pentru școlile tradiționale.

Există însă un alt lucru, în strânsă legătură cu cel de mai sus, însă nu la fel de evident pentru cineva care nu a avut ocazia să observe grupuri de copii ghidate de interes. Este faptul că această mare păcere de a face lucruri împreună nu vine împotriva, ci în favoarea învățării. Copiii care au libertatea de a comunica unii cu alții, a căror curiozitate naturală nu a fost stinsă și care au libertatea și mijloacele de a cerceta ceea ce îi interesează – împart descoperirile lor cu aceeași bucurie cu care se joacă împreună.

Mulți dintre noi au avut doar rareori și, în general, doar în afara școlii, ocazia să vadă cum un copil interesat de un anume lucru îl poate face atractiv pentru un grup mare de copii.  Am avut ocazia să fiu unul din nenumărații copii de vârstă școlară (și nu numai) din 7 blocuri cu 10 etaje care au învățat într-o singură zi alfabetul rus. În aceeași zi toate trotuarele, toate hârtiile disponibile erau pline de cuvinte scrise  în alfabetul rus, în condițiile în care la școala noastră se preda doar engleza și franceza. Pentru unii copii a fost primul alfabet pe care l-au învățat. Lucruri ca acestea sunt rare în mediul pe care îl știm. Dar devin o regulă în școlile Montessori. În plus, copiii sunt conștienți de pasiunile celor din jur și, chiar dacă nu se contaminează imediat de la acestea, păstrează în minte această valoroasa ”baza de date” cu informatii despre pasiunile celorlalti pentru nevoi viitoare. Un copil care nu e deloc interesat de geologie nu poate sa nu observe cum unul din colegii lui știe să numească atât de multe pietre diferite. Și va veni o zi în care va avea nevoie de o informație despre compoziția chimică a unei substanțe și va ști exact pe cine să întrebe. Și va ști exact care este persoana care îi va răspunde fără nici o rezervă, ci cu bucurie, ca cineva care povestește despre pasiunea lui.

Sunt multe, foarte multe lucruri ce pot fi spune despre rolul grupului dintr-o clasă Montessori in formarea fiecaruia dintre copii, și acesta este motivul pentru care vom dezvolta acest subiect separat.

Ceea ce cred că este de reținut aici este faptul că mediul Montessori pentru școală ține cont de această preferință a copiilor de a face lucruri împreună, și mai mult decât atât, este proiectat pentru a ține cont de această caracteristică ce nu poate și nu dorim să o neglijăm.

Adriana Bogdan

Profesor Montessori de nivel primar

Parteneri:

X

realizat de BECMedia