Casa Montessori

Tendințele Umane

Pentru a înțelege filozofia Montessori despre copil și procesul învățării, trebuie abordat conceptul de ”tendințe umane”.

Tendințele umane sunt impulsuri naturale care apar din subconștient și îi determină pe oameni să facă anumite acțiuni în mod irațional și inconștient. Tendințele există încă de la naștere. Sunt tot timpul prezente. Prin ele oamenii asimilează informații și se adaptează la cultura, la timpul, la locul, la grupul și la societatea în care trăiesc. Tendințele umane sunt universale, valabile în toate culturile și în toate timpurile, dar se exprimă diferit în funcție de planul de dezvoltare în care se află ființa umană.

Tendințele umane sunt de mai multe tipuri: de orientare, de explorare, de observare, de comunicare, de socializare, de imitare, de activitate, de muncă, de repetare, de exactitate, de abstractizare, de autoperfecționare, de autocontrol fizic, emoțional, și intelectual.

În filozofia Montessori sunt trei elemente pe care se bazează procesul de învățare:

Tendințele sunt cele care conduc, care dictează. Ele sunt forța, baza energiei din spatele Minții absorbante și a Fazelor sensibile. Tot ele ne conduc acolo unde trebuie să ajungem și ne fac să învățăm, să ne autoperfecționăm. Ele sunt ghidul nostru interior și putem avea încredere în ele că ne ajută să aflăm adevarul despre propria existență.

Când tendințele umane sunt înțelese și respectate, copiii devin așa cum M. Montessori i-a numit “normalizați”, adică au liniște interioară, bucurie, pace. Ei se pot concentra, își pot găsi singuri ceva de făcut și duc la bun sfârșit ceea ce și-au propus, pot face față frustrării și fac alegeri raționale. Se pot adapta, au autodisciplină și autocontrol, sunt independenți și siguri pe sine. Au o încredere în sine echilibrată, au o stimă de sine sănătoasă și sunt conștienți de nevoile celorlalți și atenți la acestea. Fiecare dintre noi ar dori sa fie o astfel de persoană.

Când aceste tendințe fie sunt blocate fie, într-un fel sau altul, împiedicate să se manifeste, copilul are comportamente deviante precum toanele, furia, incapacitatea de concentrare, violența sau timiditatea excesivă. De exemplu, dacă un copil este întrerupt în mod frecvent din ceea ce face, el va avea dificultăți de concentrare, pentru că nu i s-a permis să se dezvolte în această direcție. Sau, să ne imaginăm că, în prezența unui copil de 3 ani, într-o dimineață mai intâi ne îmbrăcăm și apoi ne spălăm pe dinți, în alta mai întâi ne spălăm pe dinți și apoi ne îmbracăm, iar în alta uităm să ne mai spălăm pe dinți, s-ar putea ca el sa facă o criză de nervi pentru că mediul nu-i oferă ordinea și precizia de care el are nevoie. Așadar, atunci când un copil are un comportament deviant, trebuie să căutam care sunt obstacolele care blochează expresia tendințelor sale și să găsim căi de înlăturare a acestora.

În procesul dezvoltării sale, copilul trece prin mai multe faze sensibile în timpul cărora capată anumite deprinderi care îl ajută să-și satisfacă tendințele. Dacă în timpul acestor faze senzitive forța vitală a tendințelor este reprimată, copilul va purta în sine acest gol pentru tot restul vieții. Iată de ce educatorul Montessori asistă copilul oferindu-i activități pline de sens care să-i satisfacă tendințele în concordanță cu planul de dezvoltare și cu faza sensibilă în care se află.

Parteneri:

X

realizat de BECMedia