Casa Montessori

Educația Montessori

Esența filozofiei Montessori are la bază credința că Dumnezeu a pus în natura fiecarui copil tendințele de care are nevoie pentru dezvoltare și educație și că misiunea noastră ca adulți este să observăm copilul pentru a înțelege aceste tendințe și a le oferi condițiile de împlinire.

Maria Montessori a petrecut mult timp observând copiii cu atenție pentru a-i înțelege mai bine. Ea a dezvoltat o metodă de a interacționa cu copilul în acord cu diferitele sale stadii de dezvoltare. Metoda respectă natura copilului, răspunde nevoilor sale și îl ajută să-și împlinească întregul său potential.

Maria Montessori a dezvoltat de-a lungul anilor un set de materiale educaționale care, atunci când sunt utilizate după metoda ei, folosesc la maximum tendințele naturale ale copilului și îl ajută în dezvoltarea și educarea sa intelectuală, emoțională și socială. Acestea sunt materialele Montessori. Ele sunt concepute cu grijă, astfel încât să izoleze câte un singur concept, oferindu-i astfel copilului cheile cunoașterii.

Educatia Montessori a avut și are un mare succes în lume, mai ales datorită faptului că oferă copilului condițiile unei dezvoltării depline a potentialului său, ducând la formarea unui om autonom, responsabil și fericit.

Parteneri:

X

realizat de BECMedia